Ludovic Orban, președintele PNL, a recunoscut, în încheierea lucrărilor Consiliului Național al PNL desfășurat ieri, că partidul al cărui șef este face blaturi politice cu PSD. Mai mult, Ludovic Orban a spus și care este procentul membrilor PNL care fac astfel de blaturi cu așa-zisul adversar politic, PSD. Concret, Orban a precizat că 25% din activul PNL muncește pentru PSD.

„Bătălia cu PSD nu se va câştiga aşa. Se va câştiga cu infanteria, cu fiecare membru, cu oastea, iar oastea trebuie trezită şi ridicată la luptă. (…) Gata cu blaturile cu PSD, v-o spun din capul locului!”, le-a spus Ludovic Orban colegilor din PNL.

Așa va fi oare? Sau supărarea lui Ludovic Orban este doar de fațadă, o păcăleală care aduce aminte de un defunct care nu este, în fapt, defunct: USL?

Timpul ne va arăta cum stau lucrurile cu adevărat. Până atunci însă, Ludovic Orban se poate uita în propria agendă politică și să descopere că printre cei 25% dintre liberalii implicați în blaturi politice poate fi numărat și domnia sa. 

În luna septembrie 2017, PNL își sabota propriul proiect legislativ de modificare a legislației electorale în sensul revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Deși proiectul era inițiat de PNL, doi dintre senatorii liberali din Comisia de Administrație au lipsit de la ședință, iar al treilea, Cornel Popa, s-a abținut de la vot. A fost suficient pentru ca acest proiect să primească aviz negativ.

Și atunci, în septembrie 2017, ca și acum, în martie 2018, șeful PNL era același Ludovic Orban. În plus, mulți dintre liberalii care susțin acum public că ar vrea două tururi de scrutin se numără printre cei care au semnat și votat în mai 2011 proiectul de lege pentru alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

Care va să zică, regulile se schimbă după cum îi avantajează sau nu pe ei la un moment dat. Blaturile pică dacă vor șefii, trec dacă vor șefii, iar voința românilor este constant ignorată.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *