Bugetul Primăriei Capitalei pe 2020, de circa 10 miliarde lei, a fost aprobat, astăzi, de Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Printre cele 33 de voturi „pentru” s-au numărat două din partea consilierilor generali ai PNL.

UPDATE 18 februarie. Cei doi consilieri generali care au votat acum patru zile bugetul Gabrielei Firea au fost excluși din partid. Potrivit Statutului aleșilor locali (Legea nr. 393/2004, art. 9 alin 2 lit. h^1), pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales atrage încetarea calității de consilier local.

—–

PNL București a anunțat, prin vocea președintelui filialei, Violeta Alexandru, că liberalii din CGMB nu vor vota proiectul de buget al Gabrielei Firea deoarece este unul „nerealist, cu venituri supraestimate” și că PNL nu vrea să gireze „aranjamentele pentru clientela PSD și risipa de bani publici”.

Consilierii generali ai PNL Alexandru-Hazem Kansou și Cristian Olteanu au girat însă, acordând votul lor bugetului propus de primarul PSD.

Și mai surprinzătoare decât votul din CGMB este însă declarația președintelui PNL Sector 6, Cristian Ciucu, fost consilier general, potrivit căreia se știa în PNL de ani buni că cei doi sunt „mână în mână cu Firea”. „Îi știm, pentru noi nu a fost o surpriză”, a declarat Ciucu, adăugând că cei doi consilieri „abia așteptau să facă blaturi cu Firea/PSD” și că aceștia „sărbătoreau la 3 dimineața faptul că PNL, Cătălin Predoiu, a pierdut alegerile în 2016”.


2 Comments

Blat la Primăria Sector 1. Doi consilieri PNL au votat bugetul PSD – Blaturi Politice · March 4, 2020 at 12:12 pm

[…] Ceea ce liberalii s-au chinuit să prezinte, săptămâna trecută, drept un incident izolat s-a repetat, astăzi, la ședința Consiliului Local Sectorul 1: doi consilieri PNL au votat proiectul de buget propus de primarul PSD Dan Tudorache. […]

Consilier local al USR, prins că a votat cu PSD. USR București anunță excluderea – Blaturi Politice · March 4, 2020 at 3:02 pm

[…] cazurile de la Sector 1 și de la Primăria Capitalei, a venit rândul USR să arate public cum se raportează la blaturi, după ce bugetul propus de […]

Leave a Reply to Blat la Primăria Sector 1. Doi consilieri PNL au votat bugetul PSD – Blaturi Politice Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *