Ceea ce liberalii s-au chinuit să prezinte, săptămâna trecută, drept un incident izolat s-a repetat, astăzi, la ședința Consiliului Local Sectorul 1: doi consilieri PNL au votat proiectul de buget propus de primarul PSD Dan Tudorache.

După ce au susținut public că bugetul propus de primarul Tudorache este „construit pe venituri fictive (circa 30%), estimări umflate, măsuri pe genunchi și multe improvizații” și că sunt incluse „proiecte nejustificat de scumpe și complet fantasmagorice”, liberalii de la Sector 1 au decis să părăsească sala înaintea votului.

Totuși, de la declarații la fapte s-au schimbat lucrurile, consilierii locali PNL Mădălin Olteanu și Daniel Chirvasă rămânând în sala de ședință și votând bugetul propus de primarul PSD.

Citește și: Bugetul Gabrielei Firea, votat de doi consilieri generali PNL

Cum a început scandalul să se umfle, președintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a anunțat că va propune „sancționarea drastică” a celor doi și că Biroul Politic al PNL Sector 1 se va reuni rapid pentru a lua o decizie. Dacă ar fi excluși din partid, după modelul de acum o săptămână, cei doi ar urma să-și piardă funcțiile de consilier.

Puțin probabil să fie însă excluși dacă ne uităm puțin pe biografiile lor.

Mădălin Olteanu este fratele lui Paul Iulian Olteanu, fost consilier local PNL la Primăria Sector 1, numit de presă patronul din umbră al POLS Security, firmă care a obținut de-a lungul timpului numeroase contracte cu instituțiile statului. Paul Olteanu nu a mai putut candida în 2016 după ce Agenția Națională de Integritate l-a declarat în incompatibilitate deoarece a deținut simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat în cadrul aparatului propriului al primarului Sectorului 1.

Revenind la Mădălin Olteanu, din declarația acestuia de avere depusă în 2019 reiese că acesta încasează bani nu doar de la Primăria Sectorului 1, ci și de la Parlamentul României, fiind și consilier la cabinet parlamentar concomitent cu funcția de consilier local. Și tot din declarația de avere rezultă că îi priește mandatul de consilier local: în 2017 și-a cumpărat o casă de vacanță la Rânca de 796 metri pătrați, fără a se împrumuta la bănci.

Al doilea consilier local liberal, Daniel Chirvasă, are și el detalii interesante în biografie. În martie 2018, el a fost trimis în judecată de DNA pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care directorul ADP Sector 1 este judecat pentru luare de mită. Dosarul se judecă încă la Tribunalul București. Chirvasă și-a continuat mandatul de consilier local și după trimiterea în judecată.


1 Comment

Consilier local al USR, prins că a votat cu PSD. USR București anunță excluderea – Blaturi Politice · March 4, 2020 at 3:04 pm

[…] Blat la Primăria Sector 1. Doi consilieri PNL au votat bugetul PSD […]

Leave a Reply to Consilier local al USR, prins că a votat cu PSD. USR București anunță excluderea – Blaturi Politice Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *